RO | EN | HU

europedirect.Institutii si politici Europene, politici ue, politici comune ale uniunii europene, politicile comune ale uniunii europene, politici comune ale ue, politici sociale europene, politici sociale in ue

Despre Uniunea Europeană

Uniunea Europeană este un parteneriat politic încheiat între 27 de state europene, a cărui construcţie a început în 9 mai 1950, odată cu declaraţia ministrului francez de externe, Robert Schuman, privind o “federaţie indispensabilă pentru menţinerea păcii” în Europa.
Rând pe rând, statele democratice de pe continent au aderat la această construcţie, astfel că în prezent Uniunea Europeană numără 27 de membri (după părăsirea Uniunii de către Regatul Unit al Marii Britanii). Conform principalului obiectiv, acela de a crea o lume mai dreaptă şi mai sigură şi de a asigura pace, prosperitate şi libertate pentru toţi cetăţenii europeni, până în prezent, în cadrul Uniunii Europene, ne bucurăm de libertatea de circulaţie şi comerţ liber între state, un standard de viaţă mai ridicat pentru regiunile mai sărace, siguranţă crescută, un mediu înconjurator mai protejat, moneda unică (euro) şi multe altele.
Toate aceste schimbări din vieţile noastre au fost girate şi puse în aplicare de către organismele comune de conducere ale Uniunii. Cele mai importante dintre acestea sunt Parlamentul European, ca reprezentant al cetăţenilor UE, Consiliul Uniunii Europene, ca reprezentant al guvernelor naţionale, şi Comisia Europeană, cu rol de executiv al Uniunii Europene.
Vă invităm să aflaţi mai multe informaţi despre Uniunea European accesând adresa: https://europa.eu/european-union/index_ro


Scurt istoric al relaţiilor dintre România şi Uniunea Europeană


2019

Ianuarie-iunie – România a deținut, pentru prima dată, Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene;

2014

22-25 mai– alegeri pentru Parlamentul European. Delegația română include 32 de membri, cu unul mai puțin decât în precedenta legislatură. Jumătate dintre europarlamentari fac parte din grupul PSE;

2009

4-7 iunie – primele alegeri pentru Parlamentul European la care România participă în calitate de stat membru. Sunt aleși 33 de europarlamentari, peste două treimi din el făcând parte din PPE (Partidul Popular European) și PSE (Partidul Social-Democrat European;

2007

1 ianuarie – România devine stat membru al Uniunii Europene
Tratatul de aderare prevede că, dacă există deficienţe grave în transpunerea şi punerea în aplicare a acquis-ului în domeniile economic, piaţa internă şi, respectiv, justiţie şi afaceri interne, pot fi adoptate măsuri de salvgardare într-un termen de până la trei ani de la data aderării.

Aderarea României a fost insoţită şi de o serie de măsuri de acompaniere specifice, instituite pentru a preveni sau pentru a remedia deficienţele în domeniile siguranţei alimentelor, fondurilor agricole, reformei sistemului judiciar şi luptei impotriva corupţiei.

Pentru ultimele două componente a fost stabilit un mecanism de cooperare şi verificare cu scopul de a îmbunătăţi funcţionarea sistemului legislativ, administrativ şi judiciar şi de a remedia deficienţele grave în lupta împotriva corupţiei.

2005

25 aprilie – în cadrul unei ceremonii oficiale, desfăşurate la Abaţia de Neumunster din Luxemburg, preşedintele României, Traian Băsescu, semnează Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană;
13 aprilie – Parlamentul European dă undă verde aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană;

2004

17 decembrie – la Consiliul European de la Bruxelles, România primeşte confirmarea politică a încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană;

2003

26 martie – Comisia Europeană prezintă ediţia revizuită a Parteneriatului de Aderare cu România;

2002

12-13 decembrie – Consiliul European de la Copenhaga decide asupra aderării a 10 noi state membre şi adoptă foile de parcurs pentru România şi Bulgaria;
20 noiembrie – Parlamentul European ia în considerare data de 1 ianuarie 2007 ca dată-ţintă pentru aderarea României la Uniunea Europeană;
13 noiembrie – Comisia adoptă o "Foaie de parcurs" pentru România şi Bulgaria;

2000

Februarie – în cadrul reuniunii Consiliului UE pentru Afaceri Generale, dedicată lansării Conferinţei Interguvernamentale, sunt deschise oficial negocierile de aderare cu România;

1999

Decembrie – la Helsinki, Consiliul European decide începerea negocierilor de aderare cu şase ţări candidate, printre care şi România;
Iunie – România adoptă Planul Național de Aderare la Uniunea Europeană;

1998

Noiembrie – Comisia Europeană publică primul Raport de Ţară privind procesul de aderare a României la Uniunea Europeană;

1997

Iulie – Comisia Europeană adoptă Agenda 2000, care include Opinia asupra cererii de aderare a României la Uniunea Europeană;

1995

Iunie – România depune cererea de aderare la Uniunea European;
1 februarie – intră în vigoare Acordul European;

1993

1 februarie – România semnează Acordul European, ce instituie o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele lor membre, pe de altă parte;