RO | EN | HU

europedirect.Institutii si politici Europene, politici ue, politici comune ale uniunii europene, politicile comune ale uniunii europene, politici comune ale ue, politici sociale europene, politici sociale in ue

Comunicate de presa

Noi reguli privind siguranța și trasabilitatea dispozitivelor medicale, promovate de Comisia Europeană și Parlamentul European

06 aprilie 2017

În anul 2012, Comisia Europeană a adoptat un pachet de măsuri inovatoare în domeniul sănătății. Acestea constau in revizuiri ale directivelor existente privind dispozitivele medicale, cum ar fi implanturile mamare sau de sold, pentru ca aceste dispozitive să poată fi urmărite și pentru ca să se respecte cerințele privind siguranța pacienților din UE (accesați AICI site-ul Comisie Europene pentru detalii)..
Pe 5 aprilie 2017, Parlamentul European, în consens cu Consiliul, a aprobat regulile propuse de Comisie.
 
Deputații europeni au aprobat de asemenea legi pentru a înăspri informațiile și cerințele etice privind dispozitivele medicale de diagnostic, ca de exemplu cele utilizate în testele de sarcina sau la testarea ADN-ului (găsiți detalii AICI pe site-ul Parlamentului European).

Consiliul European s-a reunit la Bruxelles, 9-10 martie 2017

10 martie 2017

Consiliul European s-a reunit  pe 9-10 martie 2017, la Bruxelles, pentru a discuta despre economie, securitate și relații externe. Anterioara reuniune a Consiliului a fost una informală și a avut loc în Malta, la 3 februarie 2017.
Într-un comunicat de presă dat publicității se precizează că Donald Tusk, care conduce instanța ce îi reunește pe liderii celor 28 de țări ale Uniunii Europene, a fost reales joi după-amiază cu sprijinul a 27 dintre aceștia, până la sfârșitul lui noiembrie 2019, în pofida opoziției țării sale natale.
Documentul final al summitului european, dezbătut de Consiliul European, a fost susținut de 27 de membri ai Consiliului European, dar nu a întrunit consensul, din motive care nu au legătură cu fondul acestuia.

Acord privind taxarea roaming-ului dupa 15 iunie 2017

03 februarie 2017

Reprezentanții Parlamentului European, Consiliul și Comisiei au convenit pe 31 ianuarie 2017 asupra modului de reglementare a prețurilor pe piețele roaming după data de 15 iunie 2017, cînd europenii vor putea să călătorească în UE fără taxe de roaming.
Eliminarea taxelor de roaming înseamnă că, atunci când călătoresc în UE, consumatorii vor putea apela, trimite SMS-uri sau  naviga pe mobil la același preț cu cel plătit în țara de domiciliu.
Găsiți comunicatul integral AICI, pe site-ul Comisiei Europene.

Orașul german Essen a devenit Capitala verde europeană pentru anul 2017

22 ianuarie 2017

Printr-un comunicat de presă dat publicității de Comisia Europeană, pe 21 ianuarie 2017, noua Capitală verde europeană a fost stabilită ca fiind orașul german Essen,
Impresionanta transformare a orașului dintr-unul emblematic pentru industria cărbunelui și a oțelului în cel mai verde oraș din Renania de Nord-Westfalia este dovada schimbării structurale de succes din Essen. Acesta preia ștafeta de la Ljubljana, capitala Sloveniei, care a deținut această titulatură în anul 2016.
Detalii

10 ani de Europe Direct Transilvania de Nord

09 ianuarie 2017

Centrul Regional Europe Direct Transilvania de Nord obţine al 10-lea an consecutiv finanţare din partea Comisiei Europene, pentru un plan de acţiune care se va desfăşura sub sloganul „10 ani de Uniunea Europeană: Transilvania de Nord before&after”.
Centrul este un proiect al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, pe care îl implementăm începând cu anul 2008, iar bugetul proiectului pentru 2017 este de 23.450 euro.
Pentru anul 2017, evenimentele Centrului vor fi mai concentrate pe cei 10 ani de Uniunea Europeană şi efectele reale ale apartenenţei în marea familie a Europei asupra comunităţii regionale”, a declarat doamna Sanda Cătană, director general interimar ADR Nord-Vest.
Printre cele mai importante acţiuni care vor avea loc în 2017 sunt: organizarea şi/sau co-organizarea a patru evenimente destinate unui public local sau regional specific: concurs foto „10 ani de Uniunea Europeană: Transilvania de Nord before&after”, Dezbaterea regională pentru jurnalişti, Atelier dedicat mediului privat pe tema ,,Jobs, Growth and Investment’’, Ziua Educaţiei – 5 Octombrie, Expoziţie foto itinerantă „10 ani de Uniunea Europeană: Transilvania de Nord şi Veliko Tarnovo, before&after. O altă activitate va fi crearea a 10 infografice care vor demonstra efectele pozitive asupra locuitorilor din regiunea noastră şi promovarea acestora pe social media.
Grupurile ţintă
vizate de aceste activităţi sunt: publicul larg; publicul de online; jurnalişti angajaţi, blogeri, freelanceri, organizaţiile de media şi media în general; copii, elevi; beneficiari şi potenţiali beneficiari ai pogramelor operaţionale 2014-2020 (microintreprinderi, ong-uri, autoritati publice locale, spitale, universitati); reţeaua ED şi alte reţele de comunicare ale CE; multiplicatori de informaţie europeană.

Date de contact: Andreea Marcu, expert comunicare, Centrul Europe Direct Transilvania de Nord, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, tel: 0264/431550, fax: 0264/439222, mobil: 0755 777012, comunicare@nord-vest.ro, www.nord-vest.ro, http://europedirect.nord-vest.ro, https://www.facebook.com/europedirect.cluj/, www.youtube.com/user/ADRNordVest

Câștigătorul concursului "Un logo pentru marcarea a 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană "

04 ianuarie 2017

Reprezentanța Comisiei Europene și Guvernul României au selectat logo-ul care va însoți activitățile de comunicare privind marcarea a 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Logo-ul a fost ales în urma unei competiții naționale, dintre 320 de propuneri.

Găsiți AICI detalii despre concurs, pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Raportul 2016 al CE privind ocuparea forței de muncă și evoluțiile sociale

21 decembrie 2016

În data de 20 decembrie 2016, Comisia Europeană a publicat Raportul ESDE 2016 (raportul anual privind ocuparea forței de muncă și evoluțiile sociale în Europa), care relevă o scădere a șomajului, o reducere a gradului de sărăcie și un mediu profesional în schimbare.
Întregul comunicat de presă poate fi accesat AICI, în limba română, pe site-ul Comisiei Europene.

Politica de coeziune sprijină integrarea migranților în Bruxelles

19 noiembrie 2016

Ca urmare a unei cereri formulate de autoritățile belgiene, Comisia Europeană a convenit pe 15 noiembrie 2016 să modifice  programul politicii de coeziune 2014-2020 pentru Bruxelles, redirecționd o parte din finanțare către un proiect de incluziune socială. (1 milion € din Fondul European de Dezvoltare Regională) .

Comunicatul de presă îl puteți accesa AICI pe site-ul Comisiei Europene.

Detalii

CE investește peste 220 mil.euro în proiecte verzi și cu emisii scăzute de carbon

09 noiembrie 2016

Comisia Europeană a aprobat un pachet de investiții de 222.700.000 € din bugetul Uniunii Europene pentru a sprijini tranziția Europei către un viitor mai durabil și cu emisii reduse de carbon. Finanțarea UE se va adăuga la investițiile existente, conducând la un total de 398.600.000 €, fonduri care vor fi investite în 144 de proiecte noi, în 23 de state membre.
Ajutorul financiar provine de la programul LIFE (http://ec.europa.eu/environment/life/). Acesta este instrumentul financiar al UE în sprijinirea proiectelor ce vizează conservarea naturii și protecția mediului. Din 1992, LIFE a co-finanțat aproximativ 4.306 de proiecte. Pentru perioada de finanțare 2014-2020, LIFE va contribui cu aproximativ 3,4 miliarde € la protecția mediului și a climei.

Strategia Spațială pentru Europa

28 octombrie 2016

Noua politică spațială a Comisiei Europene pune accentul pe îmbunătățirea vieții de zi cu zi a oamenilor și creșterea competitivității Europei.
Prin comunicatul de presă din 26 octombrie 2016, Comisia a lansat Strategia Spațială pentru Europa, un document prin care se promoveaza servicii noi și leadership-ul european în spațiu.
Detalii

Prima pagina 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 Ultima pagina