Ştiri
04 martie 2013
Rețeaua „eTwinning” a Comisiei Europene, care a încurajat 100 000 de școli din 33 de țări europene să comunice prin intermediul internetului, va fi extinsă începând de astăzi la școli din Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova și Ucraina.
Detalii
04 martie 2013
Începând cu data de 1 martie intră în vigoare Regulamentul (UE) nr. 181/2011 privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul și autocarul, care conferă noi drepturi acestei categorii de călători pe întreg teritoriul UE.
Detalii
27 februarie 2013
În cadrul așa-numitei proceduri de verificare și închidere a conturilor, Comisia Europeană revendică astăzi o sumă totală de 414 milioane EUR, reprezentând fonduri din cadrul politicii agricole a UE, cheltuite în mod incorect de statele membre. Statele membre sunt responsabile cu efectuarea plăților și cu verificarea cheltuielilor efectuate în cadrul politicii agricole comune (PAC), iar Comisia are obligația de a se asigura că statele membre au utilizat fondurile în mod corect. Banii revin la bugetul UE deoarece nu au fost respectate reglementările UE sau pentru că procedurile de control al cheltuielilor agricole au fost necorespunzătoare. Cifra menționată este cea oficială, dar, deoarece unele dintre aceste sume au fost deja recuperate de la statele membre, impactul financiar net al deciziei de astăzi va fi, de fapt, de aproximativ 393 de milioane EUR.
Detalii
25 februarie 2013
În timp ce situația piețelor financiare în UE s-a îmbunătățit substanțial începând din vara anului trecut, activitatea economică a fost dezamăgitoare în a doua jumătate a anului 2012. Cu toate acestea, principalii indicatori sugerează că PIB-ul în UE este în prezent aproape de nivelul cel mai scăzut posibil și se estimează că activitatea economică se va accelera treptat. Relansarea creșterii economice va fi inițial determinată de creșterea cererii externe. Investițiile interne și consumul intern ar trebui să crească mai târziu în cursul anului, și până în 2014 se așteaptă ca cererea internă să devină principalul motor al consolidării creșterii PIB.
Detalii
22 februarie 2013
Protecția împotriva fumatului pasiv s-a îmbunătățit considerabil în UE, potrivit unui raport publicat azi de Comisie. În 2012, 28 % dintre europeni au fost expuși fumatului pasiv în baruri - față de 46 % în 2009. Raportul se bazează pe rapoartele individuale elaborate de cele 27 de state membre în urma Recomandării Consiliului privind mediile fără fum de tutun din 2009 (2009/C 296/02), care solicita guvernelor să adopte și să pună în aplicare legi pentru a-și proteja pe deplin cetățenii de expunerea la fumul de tutun în spațiile publice închise, la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.
Detalii
11 februarie 2013
Organizatorii inițiativei privind dreptul la apă (Right2Water) au anunțat că au strâns peste un milion de semnături. Aceasta ar putea fi prima inițiativă cetățenească europeană în favoarea căreia să se strângă numărul necesar de declarații de susținere. Organizatorii inițiativei consideră că „apa este un bun public și nu o marfă” și invită Comisia Europeană să „propună o legislație de implementare a dreptului omului la apă și salubritate, după cum este recunoscut de Organizația Națiunilor Unite, și de promovare a asigurării cu apă și salubritate ca servicii publice de bază pentru toți”.
Detalii
14 februarie 2013
Comisia Europeană va înființa un observator pentru a inventaria progresele și pentru a măsura impactul dezvoltării bioeconomiei Uniunii Europene, a anunțat astăzi comisarul european pentru cercetare, inovare și știință, Máire Geoghegan-Quinn. Observatorul va colecta date pentru a urmări evoluția piețelor, pentru a inventaria politicile UE, naționale și regionale în materie de bioeconomie, capacitățile de cercetare și inovare, precum și magnitudinea investițiilor publice și private în domeniu. Observatorul va fi coordonat de Centrul Comun de Cercetare, serviciul științific intern al Comisiei.
Detalii
19 februarie 2013
Potrivit unui nou sondaj Eurobarometru, publicat astăzi de Comisia Europeană, la 20 de ani de la crearea cetățeniei UE, europenii sunt, în general, conștienți de drepturile lor, dar nu știu întotdeauna ce anume presupun acestea. 81 % dintre respondenți știu că, pe lângă propria naționalitate, au statutul de cetățeni ai UE
Detalii
07 februarie 2013
Comisia Europeană salută votul de astăzi al Parlamentului European cu privire la noua politică comună în domeniul pescuitului (PCP) propusă de Comisie. Cu acest vot, Parlamentul deschide calea către negocierile cu Consiliul în vederea încheierii unui acord privind noua politică.
Detalii
05 februarie 2013
Comisia a adoptat astăzi două propuneri de consolidare a normelor UE existente cu privire la combaterea spălării banilor și la transferurile de fonduri. Amenințările asociate spălării banilor și finanțării terorismului sunt într-o continuă evoluție, iar acest lucru impune actualizări periodice ale normelor în domeniu.
Detalii