Ştiri
13 septembrie 2010
Conform unui sondaj special Eurobarometru, publicat astăzi, cetățenii europeni își exprimă în continuare sprijinul ferm pentru ajutorul acordat țărilor în curs de dezvoltare. Cu o săptămână înainte de reuniunea ONU la nivel înalt privind obiectivele de dezvoltare ale mileniului, sondajul arată că 89% dintre respondenți consideră ajutorul pentru dezvoltare important sau foarte important. Doi din trei europeni consideră că UE ar trebui să își onoreze sau chiar să își depășească angajamentul de a crește ponderea ajutorului pentru dezvoltare la 0,7% din VNB până în 2015, termenul pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului.
Detalii
19 august 2010
La 19 august, cu ocazia Zilei mondiale pentru asistenţa umanitară, Comisia Europeană îi onorează pe lucrătorii umanitari care şi-au pierdut viaţa sau libertatea şi pe cei care au fost răniţi în timp ce îşi desfăşurau activităţile. Comisia Europeană, prin intermediul departamentului său de ajutor umanitar (ECHO), dispune de personal care este prezent în permanenţă în locurile confruntate cu situaţii de criză din toată lumea. ECHO lucrează îndeaproape cu organizaţii umanitare partenere, precum agenţiile ONU specializate, mişcarea de Cruce Roşie/Semilună Roşie şi organizaţiile neguvernamentale. Împreună, acestea asigură acordarea de asistenţă umanitară populaţiilor civile din toată lumea într-un mod imparţial şi nediscriminatoriu. Accesul umanitar şi securitatea personalului umanitar sunt însă expuse unor riscuri din ce în ce mai mari.
Detalii
10 august 2010
350 000 de noi cazuri de cancer de sân se detectează în fiecare an în Uniunea Europeană, dar lipsa unei tehnologii eficiente care să ajute în cazurile dificil de diagnosticat face ca unele cazuri să rămână nedetectate sau să fie diagnosticate incorect.UE investeşte 3,1 milioane EUR pentru conceperea de metode mai bune şi mai rapide de diagnosticare a cancerului de sân, prin intermediul proiectului HAMAM.Acest proiect concepe un prototip de staţie de lucru pentru a ajuta la diagnosticarea cancerului de sân prin integrarea imaginilor multimodale rezultate din mamografie, imagistică prin rezonanţă magnetică şi alte tehnologii, precum şi a informaţiilor despre pacient.Medicii vor putea să compare aceste imagini multimodale una lângă alta, în acelaşi timp în care urmăresc istoricul pacientului şi analizele medicale.Staţia de lucru va fi testată în spitale selectate din Germania, Marea Britanie şi Olanda.
Detalii
05 august 2010
Pentru prima dată în istoria UE, statele membre utilizează procedura cooperării consolidate pentru a impulsiona adoptarea de norme care să permită cuplurilor internaţionale să aleagă ţara a cărei legislaţie s-ar aplica în cazul divorţului lor. Decizia de instituire a cooperării consolidate, propusă de Comisia Europeană cu cinci luni în urmă, a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE la 22 iulie 2010 .
Detalii
04 august 2010
O misiune a Comisiei Europene în România a concluzionat că au fost îndeplinite condiţiile pentru eliberarea celei de a treia tranşe a programului UE de asistenţă a balanţei de plăţi în valoare de 1,2 miliarde de euro.
Detalii
26 iulie 2010
UE condamnă ferm hotărârea de condamnare a dlui Haitham Al Maleh şi a dlui Muhannad Al Hassani, doi avocaţi sirieni, la trei ani de închisoare, pentru acuzaţii care par să încalce drepturile şi libertăţile fundamentale ale acestora.
De asemenea, UE regretă profund reînnoirea mandatului de arestare, la 17 iunie, a dlui Ali Al-Abdullah, scriitor sirian, la o zi după eliberarea sa din închisoare, după ce acesta îşi ispăşise condamnarea anterioară.
Detalii
12 iulie 2010
În cadrul activităţilor sale care au ca scop crearea unui sistem financiar mai solid şi mai sigur, prevenirea unei viitoare crize şi restabilirea încrederii consumatorilor, Comisia Europeană a propus astăzi modificări ale normelor europene existente, în vederea ameliorării protecţiei deţinătorilor de conturi bancare şi a micilor investitori.Comisia a lansat totodată o consultare publică cu privire la opţiunile posibile pentru ameliorarea protecţiei deţinătorilor de poliţe de asigurare, inclusiv posibilitatea de instituire a unor scheme de garantare a asigurărilor în toate statele membre.
Detalii
15 iunie 2010
Vedem adesea „marcajul CE” pe unele dintre produsele pe care le cumpărăm, dar ce înseamnă acesta de fapt?Sub deviza „Marcajul CE vă deschide piaţa Europei!”, Comisia Europeană realizează o campanie de informare privind marcajul CE.Marcajul semnalează că un produs este în conformitate cu întreaga legislaţie UE relevantă, ceea ce îl face eligibil pentru a fi introdus pe piaţă şi vândut pe întreg teritoriul UE.Prin ataşarea marcajului CE la un produs, un fabricant declară, pe propria răspundere, că produsul este conform cu toate cerinţele legale relevante, în special cu cele care asigură sănătatea, siguranţa şi protecţia mediului.Repercusiunile juridice şi economice ale abuzurilor de neconformitate sunt atât de mari încât vor determina marea majoritate a întreprinderilor legitime să nu încerce să nu respecte aceste norme legislative.Această campanie este orientată mai ales către operatorii economici, în sensul sensibilizării acestora şi sporirii gradului de înţelegere a marcajului CE.
Detalii
08 iunie 2010
Trei proiecte esenţiale de transport european, de la ţările baltice şi până la Peninsula Iberică, au primit astăzi un impuls puternic prin semnarea a trei memorandumuri de înţelegere.Semnarea acestor documente de către statele membre vizate, aprobată de vicepreşedintele Comisiei Europene Siim Kallas şi de coordonatorii europeni ai Reţelei transeuropene de transport (TEN-T), demonstrează angajamentul acestora de a realiza aceste proiecte cât mai rapid şi mai eficient posibil.Cele trei proiecte sunt Rail Baltica, o linie feroviară din Estonia până în Polonia, liniile de mare viteză care leagă Franţa, Spania şi Portugalia şi foarte importanta axă feroviară est-vest: Lyon–Torino–Trieste–Ljubljana–Budapesta.
Detalii
07 iunie 2010
Datorită numărului mare de contribuţii primite in fiecare zi şi a numeroaselor cereri de prelungire, termenul limită pentru participarea la dezbaterea publică privind viitorul Politicii Agricole Comune a fost extins până la 11 iunie.
Detalii