RO | EN | HU

europedirect.Institutii si politici Europene, politici ue, politici comune ale uniunii europene, politicile comune ale uniunii europene, politici comune ale ue, politici sociale europene, politici sociale in ue

Activitatile EuroparlTV pentru seara electorala - 7 iunie 2009

În cadrul activităţilor organizate de Serviciul de Presă al Parlamentului European în seara de 7 iunie 2009, când vor fi anunţate primele rezultate ale alegerilor europene, canalul de televiziune prin internet al Parlamentului, EuroparlTV, va transmite o serie de dezbateri şi scurte emisiuni pentru o mai bună informare a publicului cu privire la acest eveniment.
EuroparlTV va transmite în direct cele trei dezbateri despre aspectele majore ale Europei, organizate cu participarea unor personalităţi importante. Dezbaterile vor avea loc începând cu ora 19.15 şi vor fi transmise în cele 22 de limbi oficiale ale Uniunii Europene, dar şi în limba rusă şi arabă.
Vor fi de asemenea transmise interviuri cu analişti politici şi retransmise reportajele realizate în timpul zilei. Primele rezultate vor fi anunţate în direct, începând, cel mai probabil, cu orele 22.00 (CET).
O conferinţă de presă va fi organizată la orele 23.00 (CET) şi va putea fi urmărită în direct pe canalul EuroparlTV, fiind urmată de comentarii privind organizarea viitorului Parlament. Transmisiile EuroparlTV se vor încheia astfel spre miezul nopţii.
Ce este EuroparlTV ?
EuroparlTV este canalul de televiziune prin internet al Parlamentului European, înfiinţat pentru a satisface nevoia publicului de a cunoaşte şi a înţelege ceea ce se întâmplă în instituţia pe ai cărei membri i-a ales. Prin activităţile sale, EuroparlTV urmăreşte să garanteze că toate aspectele activităţii Parlamentului sunt prezentate într-un mod atractiv, credibil şi profesionist, asigurându-se că diversitatea de opinie de la Parlamentul European este reflectată în conformitate cu o politică editorială de neutralitate şi cu respectarea puterii relative a grupurilor politice.
Canalul este menit să contribuie la democratizarea Uniunii Europene şi la dezvoltarea unui spaţiu public european şi să consolideze interacţiunea dintre Parlament şi cetăţenii europeni. Acesta permite cetăţenilor să îşi exprime opiniile privind materialele video de pe acest canal şi să îşi aducă contribuţia la acestea.
Mai multe informaţii:
EuroparlTV
http://www.europarltv.europa.eu/LandingPage.aspx
Alegeri 2009
http://www.europarl.europa.eu/elections2009/default.htm?language=ro