RO | EN | HU

europedirect.Institutii si politici Europene, politici ue, politici comune ale uniunii europene, politicile comune ale uniunii europene, politici comune ale ue, politici sociale europene, politici sociale in ue

PUBLICATIE in premiera: Unde si cum putem obtine finantare pentru proiecte de dezvoltare in Transilvania de Nord

Centrul regional EUROPE DIRECT Transilvania de Nord anunta aparitia publicaţiei regionale „Unde şi cum putem obţine finanţare pentru proiecte de dezvoltare în Transilvania de Nord. Strategia UE pentru Creştere şi locuri de muncă & Fondurile structurale”. Publicatia integreaza, in premiera, informaţii deosebit de utile cu privire la programele de finanţare disponibile in perioada 2007-2013 in Romania şi la structurile regionale care le implementează.

Obiectivul acestei publicaţii este asigurarea suportului pentru un acces mai rapid la finanţare, o orientare mai eficientă în ceea ce priveşte programele şi o mai bună înţelegere a tematicii şi mecanismelor de implementare a fondurilor structurale de către un numar cat mai mare de potenţiali beneficiari ai programelor operaţionale.
Al doilea obiectiv al publicaţiei este promovarea priorităţii de comunicare a Comisiei Europene pe 2009 privind Solidaritatea şi ocuparea forţei de muncă, în scopul conştientizării cetăţenilor regiunii vizavi de această problemă socială.

„Unde şi cum putem obţine finanţare pentru proiecte de dezvoltare în Transilvania de Nord. Strategia UE pentru Creştere şi locuri de muncă & Fondurile structurale” conţine informaţii despre structurile de la nivel regional unde pot apela potentialii solicitanti de fonduri; o scurtă descriere a programului de finantare: denumire, autoritatea de management, organismul intermediar, domenii de aplicabilitate, perioada de implementare; exemple concrete despre ce se finanţează şi cine poate obţine finanţare; exemple de proiecte de succes, precum şi o schemă care ilustreaza traseul unui proiect de la stadiul de idee până la implementarea cu succes a acestuia.

Publicaţia este disponibilă AICI dar si pe CD care poate fi ridicat gratuit de la sediul ADR Nord-Vest, strada Sextil Puscariu nr.2, Cluj-Napoca.  „Unde şi cum putem obţine finanţare pentru proiecte de dezvoltare în Transilvania de Nord. Strategia UE pentru Creştere şi locuri de muncă & Fondurile structurale”  va putea fi postată si pe site-urile celorlalte Organisme Intermediare din regiune.