RO | EN | HU

europedirect.Institutii si politici Europene, politici ue, politici comune ale uniunii europene, politicile comune ale uniunii europene, politici comune ale ue, politici sociale europene, politici sociale in ue

Start al celui de-al doilea training pentru jurnalistii din Transilvania de Nord

Lucrările celui de-al doilea training din 2009 destinat jurnaliştilor din regiune, cu tema „A 20a aniversare a căderii Cortinei de Fier şi a 5a aniversare a extinderii UE cu EU-10”s-au deschis, astăzi, la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest. Organizatorii sunt Centrul regional EUROPE DIRECT Transilvania de Nord în parteneriat cu ADR Nord-Vest şi Asociaţia Profesioniştilor în Presă Cluj.

Trainingul are loc în perioada 24-25 septembrie, la Cluj-Napoca iar participanţii sunt 20 de jurnalişti din cele 6 judeţe ale regiunii Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj) care sunt familiarizaţi, în cadrul seminarului, cu una dintre priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene pentru 2009: Aniversarea a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Jurnaliştii s-au înscris pe baza unui portofoliu de materiale de presă care să demonstreze interesul lor faţă de tematica europeană.

Personalităţi ca Emil Hurezeanu, analist politic, Iulian Fota, consilier prezidenţial, şeful Departamentului Securităţii Naţionale sau Marius Oprea, directorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului abordează, în cadrul lucrărilor, evoluţia între 1989-2009 a mai multor domenii cum ar fi securitatea în UE, priorităţile de comunicare, descentralizarea în Europa, modernizarea României în context NATO şi UE. De asemenea, speakerii invitaţi vor împărtăşi viziunea lor pentru 2029 în ceea ce priveşte domeniile amintite.
Găsiţi mai multe detalii în Agenda ataşată.

Reamintim că în perioada 26-27 martie 2009 a avut loc primul training pentru jurnalişti organizat de Centrul regional EUROPE DIRECT Transilvania de Nord şi partenerii săi, pe tema „Alegerile pentru Parlamentul European, 2009”. Acesta s-a bucurat de participarea a 18 jurnalişti din regiune şi i-a avut ca lectori pe Sorin Ioniţă, Director de Cercetare Societatea Academică din România, membru Team Europe; Mircea Maniu, profesor universitar UBB Cluj, membru Team Europe; Rareş Niculescu, europarlamentar; Roxana Morea, consilier de presă, Reprezentanţa Comisiei Europene în România; Federico Grandesso, jurnalist, Reprezentanţa Regiunii Veneto la Bruxelles; Claudiu N. Coşier, director general ADR Nord-Vest şi membru Team Europe.

Contact:
Lia Valendorfean, coordonator
Centrul regional Europe Direct Transilvania de Nord
(Agentia de Dezvoltare Regională Nord-Vest)
Str. Sextil Puşcariu nr.2, Cluj-Napoca,Cluj, Romania
Tel: 00-40-64-599 544, fax: 00-40-64-439222, mobil 0755-777011
e-mail: europedirect@nord-vest.ro
http://europedirect.nord-vest.ro/, europedirect.europa.eu