RO | EN | HU

europedirect.Institutii si politici Europene, politici ue, politici comune ale uniunii europene, politicile comune ale uniunii europene, politici comune ale ue, politici sociale europene, politici sociale in ue

Cele mai bune proiecte din 2009, premiate la Gala Multiplicatorilor

Cele mai bune 45 de proiecte din Transilvania de Nord vor fi premiate în cadrul ediţiei a treia a Galei Multiplicatorilor de Informaţie Europeană, vineri 14 mai 2010, orele 16-19, la Casa Matei din Cluj-Napoca. Gala va debuta cu o alocuţiune video transmisă chiar de Comisarul European pentru Agricultură, Dacian Cioloş.

Majoritatea celor 45 de proiecte alese de juriul format din partenerii în organizare sunt cofinanţate din fonduri europene, în domenii diverse cum ar fi administraţia publică locală, mediul academic, mass-media, sectorul ONG, mediul de afaceri ş.a. Proiectele fac parte din categoria celor finalizate în 2009 şi conţin o componentă relevantă de comunicare pe teme europene.
Câte un mare trofeu şi 3 premii vor fi decernate câştigătorilor fiecăreia din cele 11 secţiuni:
1) Cel mai eficient parteneriat în domeniul comunicării europene;
2) Cel mai inovativ produs de comunicare europeană;
3) Cel mai activ multiplicator de informaţie europeană din societatea civilă;
4) Cel mai activ multiplicator de informaţie europeană din administraţia publică;
5) Cel mai activ multiplicator de informaţie europeană voluntar;
6) Cel mai activ multiplicator de informaţie europeană din mass-media;
7) Cel mai activ multiplicator de informaţie europeană din mediul cultural;
8) Cel mai activ multiplicator de informaţie europeană din mediul academic;
9) Cel mai activ multiplicator de informaţie europeană din mediul de afaceri;
10) Cel mai activ VIP din Transilvania de Nord în domeniul comunicării europene;
11) Multiplicatorul anului 2009.

Trofeele şi premiile vor fi decernate de personalităţi cu preocupări deosebite legate de politicile europene: Vasile Puşcaş, fostul negociator şef al României cu Uniunea Europeană; prof. dr. Nicolae Păun, prodecanul Facultăţii de Studii Europene, UBB Cluj; conf.univ.dr. Mircea Maniu, membru al Consiliului Academic al UBB Cluj; Laszlo Attila, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca; Nicolae Beuran, consilierul preşedintelui CCI Cluj; Marcel Borodi, preşedinte Brinel SA; Claudiu N. Coşier, director general ADR Nord-Vest.
Atmosfera Galei Multiplicatorilor de Informaţie Europeană din Transilvania de Nord, ediţia a 3a va fi întreţinută de o proiecţie specială a filmului documentar artistic „Un arbore la mijloc de lumi: Constantin Brâncuşi”, realizator Horea Muntenuş, de mini-concertul la frunză susţinut de Nucu Pandrea, precum şi de o expoziţie a Asociaţiei Meşterilor Populari Clujeni.

Gala Multiplicatorilor de Informaţie Europeană din Transilvania de Nord este un eveniment unic la nivelul regiunii Transilvania de Nord, care recompensează proiectele cu rezultate excepţionale din anul precedent. Organizatorii sunt Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest şi Centrul regional Europe Direct Transilvania de Nord, în parteneriat cu Centrul Europe Direct Bistriţa, Centrul Europe Direct Maramureş, Asociaţia Profesioniştilor în Presă Cluj (APPC), UBB Radio Online şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, a Universităţii de Artă şi Design Cluj şi a Asociaţiei Meşterilor Populari Clujeni.