RO | EN | HU

europedirect.Institutii si politici Europene, politici ue, politici comune ale uniunii europene, politicile comune ale uniunii europene, politici comune ale ue, politici sociale europene, politici sociale in ue

Comisia Europeana a dat publicitatii numele beneficiarilor de fonduri europene in anul 2009

Comisia Europeană a dat publicităţii numele beneficiarilor de fonduri europene în 2009, în domenii precum cercetarea, educaţia şi cultura, energia şi transporturile sau ajutorul extern. Baza de date online, care conţine în prezent peste 114 000 de intrări, începând cu anul 2007, a fost actualizată pentru a suplimenta numărul criteriilor de căutare. De asemenea, aceasta furnizează acum informaţii şi cu privire la cheltuielile administrative ale Comisiei.

Janusz Lewandowski, comisarul UE pentru buget şi programare financiară, a afirmat: „Foarte puţine administraţii publice din lume dau dovadă de un nivel atât de înalt de transparenţă financiară. Facilităm accesul cetăţenilor europeni la informaţii detaliate privind beneficiarii granturilor acordate de UE şi contractelor încheiate cu UE. Consider că aceasta va contribui la ameliorarea responsabilizării şi a calităţii cheltuielilor UE.”

Sistemul de transparenţă financiară
Sistemul de transparenţă financiară (STF) a fost lansat în 2008 şi furnizează informaţii privind beneficiarii liniilor bugetare gestionate direct de către Comisie şi agenţiile sale executive.Datele sunt accesibile prin intermediul unui motor de căutare pe internet, acesta dispunând de mai multe criterii de căutare, ca de exemplu ţara beneficiarului, titlul programului sau suma.
Informaţiile sunt extrase din conturile Comisiei şi se bazează pe sumele angajate în buget pentru un anumit beneficiar.În acest an, baza de date include pentru prima dată contractele de achiziţii publice încheiate de către Comisie pentru administrarea sa zilnică.

STF furnizează date cu privire la circa 20% din bugetul UE, şi anume partea gestionată direct de către Comisie.Restul bugetului UE este gestionat în principal de administraţiile naţionale, responsabilitatea publicării numelor beneficiarilor revenindu-le acestora. Un portal general care oferă acces la toate site-urile internet cu informaţii privind beneficiarii UE este disponibil la adresa:
http://ec.europa.eu/contracts_grants/beneficiaries_en.htm 

Pagini Utile:
Sistemul de transparenţă financiară http://ec.europa.eu/beneficiaries/fts/index_en.htm

Baza de date continand numele beneficiarilor de fonduri europene în 2009 este disponibila la adresa: http://ec.europa.eu/beneficiaries/fts/index_en.htm