RO | EN | HU

europedirect.Institutii si politici Europene, politici ue, politici comune ale uniunii europene, politicile comune ale uniunii europene, politici comune ale ue, politici sociale europene, politici sociale in ue

Copiii pot invata despre UE, jucandu-se

Comisia Europeană a lansat, recent, un website dedicat special copiilor şi tinerilor: 'Kids' Corner'. Auzim deseori ştiri despre Europa, în media. Dar nu este întotdeauna uşor să înţelegem de ce şi cum sunt luate anumite decizii în Europa. Faptul că aceste decizii ne influenţează tuturor viaţa de zi cu zi, este, totuşi, clar. A avea cunoştinţe şi a învăţa despre Uniunea Europeană nu se referă numai la adulţi. Este foarte important şi ca tinerii să înveţe despre UE de la o vârstă cât mai fragedă, pentru a putea înţelege ce este Uniunea şi cum funcţionează aceasta.

Din aceste motive, Comisia a lansat un website despre UE, dedicat copiilor şi tinerilor: Kids' Corner. Copiii din toată Europa şi din lume, au acum acces online la jocuri, teste şi informaţii despre UE şi despre ţările care o compun. Prin intermediul acestui nou website, pentru prima dată, UE oferă copiilor informaţii despre Uniune şi despre drepturile lor, într-un limbaj şi un stil apropiat de aceştia.

Kids' Corner este format din trei secţiuni:

• Prima este secţiunea “jocuri şi teste” unde copiii între 6 şi 16 ani pot să utilizeze jocuri distractive şi educaţionale create atât de Comisia Europeană cât şi de alte instituţii.
•  A doua secţiune este intitulată “UE – ce înseamnă de fapt?” care dispune de o hartă interactivă a Europei unde se pot găsi istorioare distractive despre UE şi despre fiecare stat membru.
• A treia secţiune este intitulată “Află-ţi drepturile!” şi conţine jocuri, videouri şi informaţii cu privire la drepturile copilului pentru două grupe de vârstă.

Pe acest website copiii se pot juca în limba natală – şi, de fapt, în oricare dintre cele 22 de limbi oficiale ale UE. Kids' Corner leagă şi integrează un website deja existent 'Teachers' Corner', ce conţine materiale pe profesorii le pot utiliza în încercarea de a explica de ce există UE şi modul în care uniunea funcţionează. De asemenea, websitul conţine o selecţie a celor mai bune materiale pedagogice, atât pentru şcoala primară cât şi pentru gimnaziu, selectate cu ajutorul experţilor din învăţâmânt din ţările member ale Uniunii Europene.

Mai multe informaţii:
http://europa.eu/kids-corner/