RO | EN | HU

europedirect.Institutii si politici Europene, politici ue, politici comune ale uniunii europene, politicile comune ale uniunii europene, politici comune ale ue, politici sociale europene, politici sociale in ue

Dezbaterea „Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii 2012”

Centrul regional Europe Direct Transilvania de Nord si Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest , in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean Cluj, a invitat şcolile din judeţ la o întâlnire între generaţii. Dezbaterea "Anul European al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii 2012" s-a desfasurat miercuri, 17 octombrie 2012, la Liceul „Bathory Istvan” din Cluj-Napoca.

Peste 40 de elevi de la nu mai putin de 17 scoli din judet au raspuns invitaţiei de a participa la un concurs de materiale jurnalistice şi la dezbaterea cu premii care i-a urmat,  pe tema Anului European al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii 2012.

Pentru concurs, elevii au realizat materiale jurnalistice în care actorii au fost chiar bunicii lor sau alte persoane în vârstă din anturaj. Materialele au incercat sa răspundă la întrebări precum: Cum vrem să îmbătrânim? Cum putem să construim o societate mai bună pentru toate vârstele? Cum pot persoanele în vârstă să participe activ la viaţa societăţii? Cum se pot susţine reciproc vârstnicii şi tinerii? Cum putem să ne păstrăm sănătatea pe timp îndelungat? Cum se pot crea oportunităţi noi pentru angajaţii mai în vârstă? Trebuie adaptate locurile de muncă la nevoile oamenilor vârstnici? Ar trebui oamenii să înveţe pe tot parcursul vieţii lor, nu numai în şcoală/universitate? Cum ar putea fi promovat voluntariatul senior? Ar trebui sau nu să existe o vârstă fixă pentru pensionare? Cum ar trebui schimbat localitatea ta pentru a deveni mai prietenoasă pentru vârstnici? s.a. Elevii si-au realizat materialele jurnalistice fie pe hârtie, însoţite eventual de fotografii, fie înregistrate pe reportofon sau chiar video.

La dezbaterea din 17 octombrie au participat, pe langa elevi, si bunicii-actori, profesori şi colegi de clasa. Cei peste 40 de elevi inscrisi in concurs invata in clasele VIII–X la şcoli din Cluj-Napoca, dar şi din Turda, Câmpia Turzii, Huedin, Baciu, Bonţida şi Răscruci.

In cadrul dezbaterii, fiecare elev şi-a prezentat materialul jurnalistic realizat, apoi participanţii au dezbătut şi au decis care au fost cele mai inovative idei referitoare la îmbătrânirea activă şi solidaritatea între generaţii. Toti participantii au primi premii si diplome.

Evenimentul a fost organizat de Centrul regional Europe Direct Transilvania de Nord si Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest în parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judeţean Cluj, în cadrul proiectului Europe Direct 2012 cofinanţat de Comisia Europeană şi ADR Nord-Vest.

Reamintim ca Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, prin centrul său de informare, Europe Direct, a dedicat elevilor multe din activitatile sale. Astfel, aceştia au fost beneficiarii mai multor tabere, târguri, ateliere, dintre care cele mai recente: tabăra antreprenorială din iunie 2010, de la Şuior (Maramureş), tabăra media din iunie 2011, de la Leghia (Cluj), târgul Antreprenor Junior din octombrie 2011, de la Bistriţa, atelierul de voluntariat din decembrie 2011, de la Baia Mare, clubul „Ora de Europa” din februarie 2012, „Tabăra de creaţie”, Rădaia, Cluj, 1-5 iulie 2012. De asemenea, este de menţionat parteneriatul cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România pentru derularea programului „Leader european” în şcolile din Cluj.

Pagini Utile:

- Reprezentanţa Comisiei Europene în România, http://ec.europa.eu/romania/index_ro.htm

- ADR Nord-Vest www.nord-vest.ro

- Anul European 2012 http://europa.eu/ey2012/ey2012.jsp?langId=ro

- Strategia "Europa 2020" http://ec.europa.eu/eu2020/index_en.htm